vineri, 8 noiembrie 2013

Haideti cu mine la Disney World!

            INTR-O LUME A ILUZIILOR

Se stie ca americanii au un stil de viata mai stresant decit europenii. Ritmul de munca este mai rapid, iar multe slujbe iti cer sa iei hirtoagele acasa sau sa stai peste program la serviciu. Concedii scurte, celularul in buzunar in caz ca e nevoie de tine si in timpul tau liber. Daca nu-ti place, altcineva e dispus sa iti ia locul. De aici vine si ideea de “weekend” – escapada fugara catre petice de natura in oras sau in jurul orasului, goana pe autostrada sa iti vezi familia care locuieste la citeva ore de tine sau, mai comod si mai ieftin, iesirea la film sau restaurant.
      
           E atit de greu sa iti faci timp pentru hobby-uri, miscare in aer liber sau pentru spontaneitate, incit cel mai simplu este sa platesti o suma dinainte stabilita si sa-i lasi pe altii sa iti stabileasca itinerariul relaxarii. Stresat fiind de munca non-stop, nu-ti mai trebuie si stresul hotaririlor pe care trebuie sa le iei chiar si in decursul unui weekend sau unui concediu scurt. De aceea, culmea relaxarii americane pare sa fie de cea mai artificiala natura, o distractie cu harta, ghizi la tot pasul, poze la minut, mincare cita vrei, de care vrei, multa, multa voie buna – si bineinteles, toate te vor costa. Dar pentru asta ai muncit tot anul – sau jumatatea de an. Si ce e mai artificial si mai incintator decit Disneyland? Disneyland si Disney World, de fapt – cele doua variante din California si Florida – precum si alte parcuri de distractie mai putin glorioase dar rivale demne ale inventiei raposatului Walt Disney, care a avut sclipirea de geniu de a extinde magia peliculei in afara salii de cinematograf.
      
            Personal, nu am vazut Disneyland (din California), ci doar Disney World (in Florida), desi mi s-a spus ca sint aproape identice. Ceea ce m-a frapat inainte de a ajunge propriu-zis in vreunul din cele patru parcuri separate ale Disney World-ului a fost faptul ca atmosfera de ireal incepe chiar de la marginea orasului-gazda, Orlando. Mickey Mouse, Darth Vader, dinozauri si zine te intimpina la intrarea in oras pe afise, prin figurine de plastic sau cauciuc din fata magazinelor sau restaurantelor, semne de circulatie: aproape fiecare metru patrat al orasului te imbie catre destinatia pe care, daca nu credeai ca o ai cind ai intrat in oras, cu siguranta o vei avea odata intrat. Bilete cu reducere, “ultima saptamina” a vreunui spectacol, anul aniversar (nu conteaza ce se aniverseaza: construirea unuia dintre parcuri, ziua lui Disney, ziua lui Lucas, cometa Hailey). Mai mult, orasul e impinzit de versiuni miniaturale ale parcului, fiindca prosperitatea Floridei intregi depinde de turistii care sint dispusi sa plateasca mai mult pentru o masa la restaurantul Planet Hollywood, unde pot sa admire costumul purtat in Terminator de catre Schwarzenegger sau una din machetele extraterestrului cu care s-a luptat Sigourney Weaver in Alien. Sau de vinatorii de istorie “autentica” ce scot cartea de credit din buzunar pentru privilegiul de a se plimba printr-o mini-rezervatie de indieni americani unde pot sa traga din pipa pacii intr-un cort enorm alaturi de indieni de plastic in marime naturala. Sau de obositii care vor sa doarma in casute cochete cu Donald Duck si Alba-ca-zapada veghindu-le somnul de pe peretii camerei, facindu-l chiar si pe cel mai obosit birocrat sa se simta din nou copil. Fiindca a doua zi copilul din birocrat va avea de alergat, cu o harta in mina (si probabil incercind sa nu-si piarda proprii copii), de la un capat la altul al unuia din cele patru imense parcuri de distractie ale Disney World-ului: pentru fiecare din ele iti trebuie o zi intreaga si tot nu vei putea vedea tot ce e de vazut si nu vei reusi sa incerci toate senzatiile tari care iti sint la dispozitie.
      
            Si ce se afla in aceste parcuri? Trenulete care te plimba, in sunetul cintecelor despre diversitatea globului pamintesc, printre papusi mecanice, sau care te duc dintr-un capat la altul al corpului uman fiindca si stiinta poate sa-ti ofere o mare experienta de neuitat; un riu pe care te poti aventura intr-o barca de cauciuc si care iti va oferi cite o doza de surpriza cind vei trece pe sub jeturi de apa; atmosfera de carnaval in care mascotele iesite parca din desene animate iti vor face cu mina si se vor poza, amabil, cu tine; cozi lungi la cele mai populare roller coaster-uri; vata de zahar in toate culorile; focuri de artificii la lasarea serii; castelul roz al printului itindu-se de pe undeva, oriunde te afli in parc; spectacole in aer liber si spectacole de interior, in care vei da mina cu extraterestri prin miracole tehnologice; copaci enormi de plastic in care personaje de plastic (precum Robinson Crusoe) au impietrit improvizindu-si o casa; navete spatiale; turnul groazei; mini-tarisoare, cu turnul Eiffel la trei pasi de o pagoda chinezeasca si la cinci pasi de un magazin de pielarie marocan; parazi, mirosuri imbietoare, magazine pline de culori tipatoare si multe, multe papusi …

            Vei avea, la sfirsit, senzatia ca ai calatorit in jurul lumii si in jurul galaxiei si nu-ti va pasa ca ai buzunarele goale pentru ca, desi realitatea te supara cind costa prea mult, iesirea din realitate e mult mai pretioasa si iti vei spune ca a meritat. Te vei intoarce acasa si iti vei pune in rama poza cu tine, copiii si Mickey Mouse. O vei lua la serviciu si o vei pune pe birou, pentru ca altii sa iti poata invidia vacanta de neuitat, desi vei continua sa sustii in fata colegilor ca ai facut sacrificiul financiar doar pentru ca te-au batut copiii la cap, fiindca tu, personal, esti perfect adaptat la realitate.

Un comentariu:

Leonard Relea spunea...

Nu stiu cum arata aceste parcuri, dar descrierea succinta mi-a dat o idee...

Si oricat de "artificiala ar fi relaxarea", vorba Lianei, cred ca, totusi, cheia textului este finalul...
Da... inca mai exista un copil in fiecare dintre noi si pana nu vom recunoaste acest lucru nu ne vom vindeca sufletul... Viata este ca un joc pe care il complicam in momentul in care suntem invatati ca trebuie sa o luam prea in serios...