sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Cine-a auzit de poliamorie?


S-a mai auzit de poligamie, relatii deschise, revolutii sexuale, hipioti, mormoni, precum si adepti ai altor culturi si religii ce inca accepta sau chiar impun parteneri de viata multipli (de obicei insemnind mai multe neveste). S-a mai auzit. S-a auzit si de stilul de viata donjuanesc, casanovic, macho… De obicei femeia e exclusa din admiratia implicata in termenii de genul acesta, pentru ca femeia este prin definitie (a cui definitie?) considerata monogama. Proprietatea cuiva. Daca femeia are parteneri multipli, inseamna ca se prostitueaza, sau in cel mai bun caz, e usuratica.



            In general, revolutiile sexuale n-au mers prea departe. Am avut miscarea “flower-power” din anii ‘60-‘70 si ne-am ales cu prea multa SIDA. Acum hipiotii nostalgici au devenit “fosile sociale” spre care indrepti un zimbet indulgent sau batjocoritor, de la caz la caz. Un barbat cu partenere multiple de viata este ori un libertin pe care il intelegem pina la o anumita virsta (hai, gata, ai depasit “faza” asta, gaseste-ti odata o nevasta – ah, esti insurat, atunci bafta sa nu te prinda in flagrant delict – ah te-a prins, sigur intelege, ca doar oameni sintem!), ori un fanatic religios (ca de exemplu in statul Utah, unde de curind vreo 400 de baieti intre 10 si 14 ani au fost alungati din oras pentru a nu deveni rivalii barbatilor adulti, dat fiind ca fiecare barbat are obligatia sa isi ia patru neveste). Poligamia, pe de-o parte, si reputatia de casanova, pe de alta parte, nu constituie de fapt, in Statele Unite cel putin, o bresha in mentalitatea patriarhala a societatii, ci mai degraba o dovada ca sistemul patriarhal este inca la el acasa chiar si in tara unde feminismul a facut cele mai multe valuri in ultimele decenii.
           
            Relatiile deschise – un alt concept care nu e din cale afara de nou – sint cele in care partenerii (de multe ori casatoriti) accepta relatii extraconjugale. Dar, dat fiind faptul ca se izoleaza de societate prin sfruntare, nu au ajuns sa fie intelese decit ca un mod alternativ de viata, catre care (ca si catre hipioti), arunci o privire fugara si iti vezi de drum.
           
             Ce se intimpla de citiva ani incoace, si nu doar in Statele Unite, este ca multi au inceput sa se construiasca teorii in care se pun sub semn de intrebare toate convingerile, legile si mentalitatile legate de organizarea monogama si patriarhala a societatii. Nu mai e vorba de un stil diferit de viata la care ceilalti, cei “normali” inchid ochii si care le confirma “normalilor” ca au dreptate sa se fereasca de devierile de la norma (ce, vrei sa iei SIDA?). Cei ce vor sa inteleaga mentalitatea asta inradacinata istoric si psihologic in societatile noastre (SUA si Romania nu se diferentiaza prea tare in privinta asta) au inceput sa protesteze teoretic si practic, incercind sa explice de ce monogamia este un instrument al puterii, de ce unitatea “cuplu” pe care se bazeaza societatea si familia este de fapt ne-naturala si impotriva tendintelor noastre afective ce ne diferentiaza de animale, ca specie constienta de propriile emotii.
            
            Miscarea ce devine (ca un virtej) din ce in ce mai vizibila se numeste poliamorie. Exista deja comunitati poliamoroase, conferinte si sesiuni stiintifice care explica si teoretizeaza, lucrari si carti publicate si discutate in sinul acestor comunitati.
            
            Si ce spune, de fapt, teoria poliamoriei? Ne spune ca orice om are nu doar tendinta, ci nevoia spirituala de a simti ceva pentru ceilalti (in mod diferential, bineinteles). De multe ori, nevoia aceasta se traduce prin dragoste catre o anume persoana pe care o vrei aproape – sau chiar pasiune. Monogamia pune bariere acestor tendinte, le estompeaza, fiindca dupa ce ti-ai ales perechea, nu mai ai dreptul la alte stari afective decit cele catre cel sau cea de linga tine. De cele mai multe ori intr-o pereche se ivesc conflicte bazate pe gelozie, dat fiind ca cei doi in mod natural se apropie afectiv de alte persoane in afara cuplului. Gelozia, spun teoreticienii poliamoriei, este la baza conflictelor de cuplu: De ce te-ai uitat asa lung la X? De ce ai vorbit la telefon cu Y? Te-ai vazut pe la spatele meu cu Z? Gelozia este cauzata de teama de a nu pierde afectiunea celuilalt sau celeilalte, ceea ce se traduce in actiuni posesive (care ajung chiar la violenta fizica). Poliamoria ne incurajeaza sa nu privim scenele de violenta casnica drept devieri sau exceptii, ci ca rezultat al unei lupte cu propriile emotii si tendinte afective, pe care monogamia le interzice. Poliamoria sustine ca spiritul posesiv nu este decit o alta manifestare a organizarii sociale bazate pe proprietate si lupta pentru putere. Poliamoria ne spune ca multe casnicii sau relatii se rup din cauza ca societatea ne ofera doar doua solutii, cind un nou spatiu afectiv ni se deschide in interior, dar sintem deja “cuplati”. Ori se produce “inselarea” perechii, ori “divortul” – legal sau nu. Si asta pentru ca societatea noastra ne educa in spiritul iluzoriu al iubirii romantice care ne convinge ca fiecare are o singura pereche, si daca ti-ai ales-o si apoi altcineva iti iese in cale care pare a fi o pereche mai buna, sau egala, atunci inseamna ca ai ales gresit. Ori esti nefericit tot restul vietii, ori o rupi cu perechea actuala si incerci din nou, cu perechea numarul doi – sau trei – sau patru. Se sfirseste vreodata lantul slabiciunilor?

           
            Ca sa concluzionam, poliamoria ofera o alta solutie: a da friu liber sentimentelor (nu neaparat pornirilor fizice) cu consimtamintul reciproc al celor din perechea primara si a te implica in relatii secundare (cu succes sau nu), in acelasi timp mentinind onestitate in perechea primara, pentru a confrunta jelozia trezita de relatiile secundare. Pare complicat? Este. Cunosc persoane care se confrunta zi de zi cu astfel de complicatii.
            
            Este o miscare pozitiva? Negativa? Va surpa familia si societatea? Va produce cutremure in mentalitatea noastra si in pacea noastra interioara? Merita, oare, sa ne aplecam urechea la zvonurile poliamoroase si sa regindim modul in care vedeam ideea de pereche? Tot ce putem spune in acest moment este ca timpul va decide, dar daca ne purtam frumos, poate mai multi dintre noi vom fi invitati la conferintele poliamoriei si atunci putem hotari, rational si afectiv, daca este intr-adevar o revolutie. 

4 comentarii:

Anonim spunea...

un text foarte interesant care trebuie citit cu atentie...

Leonard Relea spunea...

Din pacate, in general se face o confuzie intre dragoste si actul sexual...

Dragostea inseamna intimitate, iar intimitatea se construiesti oe incredere, nu pe apropiere fizica... Apropierea fizica poate fi o consecinta...

La fel cum un act sexual poate fi o forma de manifestare a dragostei... dar nu este cea mai importanta.



Liana spunea...

Da... poliamoristii sustin ca nu e vorba doar de sex, ci de faptul ca nevoile noastre afective, intelectuale, spirituale (si fizice) nu pot fi satisfacute de o singura persoana. De aceea ei sustin ca a avea mai multe relatii intime, profunde, este mult mai natural si ne implineste mult mai mult decit sa ne bazam pe o singura persoana.

Liana spunea...

Există o carte care se poate achiziționa și în România pentru a înțelege mult mai bine poliamorul. Se numește chiar așa, Poliamor, și este scrisă de Deborah Anapol. Părerea mea este că merită citită. O consider cel puțin o lectură de bază. Indiferent că ești poliamoros sau nu, indiferent că vrei să o iei pe drumul acesta sau nu. Pur și simplu merită citită.

p.s.: pentru cealaltă Liana din comentariile de aici, poliamoriștii sunt de fapt poliamoroșii :-) ai fost foarte simpatică. mai auzisem pe cineva mai demult vorbind despre sexul tantristic (sexul tantric fiind formualrea... hai să-i zicem împământenită).