Consulatul Ucrainei din Cracovia-omagiu adus celor cazuti la Kiev

Adaptare...primele luni intr-o tara si un oras nou

La inceputul acestui an am lăsat totul in urmă și am hotărât să ma mut la Cracovia. Hotărârea a fost luată aș spune eu in grabă, nu cred ca m-am gândit cu adevărat ce inseamnă să te muți,  sa lași totul in urmă și să pleci. In mintea mea relocarea era la momentul respectiv cea mai bună soluție de a scăpa de un oraș, pe care deși îl iubesc și face parte din mine, ajunsese să mă sufoce, dar mai ales voiam să scap și de o slujbă care nu-mi mai lăsa absolut nici un minut pentru mine acaparându-mi aproape tot timpul liber. 

Așadar cu bagajele făcute am luat drumul Cracoviei convinsă că va fi perfect. Bănuiesc că aproape toți cei care s-au mutat intr-o altă țară  intuiesc deja ce s-a întâmplat- am bocit ca toanta tot drumul de parcă mă duceam la război, iar când am ajuns am mai tras un bocet după Iași și după minunata mea cariera pe care o lăsasem in urmă.

Fiind unul dintre cei norocoși mi-am găsit de lucru într-o corporație in primele două săptămâni de după mutare, dar nu a fost de ajuns. De fapt, nimic nu era de ajuns. Limba necunoscută ma teroriza, așa cum mă teroriza și ideea de a ieși singură. Omul care vorbește trei limbi străine mergea cu tramvaiul la serviciu dar se temea cumplit că nu o sa nimereasca stația bună. Ca o notă comică merită menționat faptul că in primele zile de mers la noul serviciu cu tramvaiul stăteam intotdeauna in fața hărții ca să știu câte stații mai am. Gest complet inutil de altfel întrucât se anunță stațiile.

Cred că primele 5 luni am ținut-o numai într-un bocet- stiam ca nu mai pot da înapoi, că Iașul mi se refuza acum- nu mai avea nici o legătură cu ceea ce fusesem și nici cu ceea ce voiam sa devin ca om. Mi-am plâns 5 luni cariera  și cealaltă viață ”pierdută” și am fost veșnic nemulțumită. Mi s-a spus constant că nu sunt normală, că nu știu să apreciez ceea ce am.

Am descoperit câteva luni mai târziu, după ce mi-am schimbat locul de muncă și am început să lucrez alături de alți români că eram cât se poate de normală. M-am simțit atât de ușurată când una dintre colege s-a întors spre mine cu un zâmbet absolut drăgălaș atunci când îi spuneam ca timp de cinci luni am fost deprimată și aproape amorțită și mi-a zis ” aaa cinci luni zici ca ai fost deprimată, eu un an întreg, veneam de la serviciu și plângeam”.

Am înțeles că nu eram nici nemulțumitoare cum mi se spusese și nici ciudată, trecusem doar prin procesul normal de adaptare la o nouă cultură, o nouă carieră, dar mai ales la o nouă viață. Am stat mai apoi de vorbă și cu alți colegi tot români care mi-au spus aceași poveste că primele luni sau primul an, după caz, este cel mai greu și că nu ești deloc nemulțumitor și rău, pur și simplu te afli în plin proces de prefacere și de reinventare, iar ca ceva să se reinventeze, altceva trebuie lăsat in urmă și abandonat. Toți trecuseră prin exact aceleași stări de

depresie, toți experimentaseră sentimentul bizarului, al acelui ” ce dracu caut eu aici, ce-a fost in mintea mea?”.

Acum la aproape un an de când locuiesc aici, pot spune că iubesc Cracovia, că mă simt acasă și că mi se pare perfect normal să aud poloneză in casă și să mi se pară frumos. Poate m-a ajutat și faptul că nu am prea avut amici români fiind inconjurată doar de polonezi. Și da nu mai număr stațiile de tramvai, mi se pare normal să merg prin Kasiemiersz sambăta dimineața, să o iau pe o străduță doar pentru ca instinctul imi spune că este o scurtătură spre centru, să ies să iau micul dejun în centrul vechi cu minunatele mele colege de apartament, care ați ghicit sunt poloneze.

Mă simt acasă chiar dacă nu vorbesc limba. Am invățat care sunt cele mai bune locuri din care îți poți lua haine, unde poți să mănânci extraordinar de bine, și unde să te duci ca să vezi adevărata față a orașului. Să mai adaug că mi se pare normal să mă duc iarna ca tot locuitorul de rând să hrănesc lebedele de pe Vistula?

Concluzia,  la capătul mai lung sau mai scurt al procesului de adaptare la noua casă se află o dulce semi-integrare care-ți permite să te simți mai mult decât comfortabil chiar și atunci când România, și in cazul meu Iașul, sunt destul de departe cât să ți se pară o poveste pe care ai lăsat-o în urmă pentru că pur și simplu nu mai era povestea ta.

Haideti cu mine la Disney World!

            INTR-O LUME A ILUZIILOR

Se stie ca americanii au un stil de viata mai stresant decit europenii. Ritmul de munca este mai rapid, iar multe slujbe iti cer sa iei hirtoagele acasa sau sa stai peste program la serviciu. Concedii scurte, celularul in buzunar in caz ca e nevoie de tine si in timpul tau liber. Daca nu-ti place, altcineva e dispus sa iti ia locul. De aici vine si ideea de “weekend” – escapada fugara catre petice de natura in oras sau in jurul orasului, goana pe autostrada sa iti vezi familia care locuieste la citeva ore de tine sau, mai comod si mai ieftin, iesirea la film sau restaurant.

      
           E atit de greu sa iti faci timp pentru hobby-uri, miscare in aer liber sau pentru spontaneitate, incit cel mai simplu este sa platesti o suma dinainte stabilita si sa-i lasi pe altii sa iti stabileasca itinerariul relaxarii. Stresat fiind de munca non-stop, nu-ti mai trebuie si stresul hotaririlor pe care trebuie sa le iei chiar si in decursul unui weekend sau unui concediu scurt. De aceea, culmea relaxarii americane pare sa fie de cea mai artificiala natura, o distractie cu harta, ghizi la tot pasul, poze la minut, mincare cita vrei, de care vrei, multa, multa voie buna – si bineinteles, toate te vor costa. Dar pentru asta ai muncit tot anul – sau jumatatea de an. Si ce e mai artificial si mai incintator decit Disneyland? Disneyland si Disney World, de fapt – cele doua variante din California si Florida – precum si alte parcuri de distractie mai putin glorioase dar rivale demne ale inventiei raposatului Walt Disney, care a avut sclipirea de geniu de a extinde magia peliculei in afara salii de cinematograf.

      
            Personal, nu am vazut Disneyland (din California), ci doar Disney World (in Florida), desi mi s-a spus ca sint aproape identice. Ceea ce m-a frapat inainte de a ajunge propriu-zis in vreunul din cele patru parcuri separate ale Disney World-ului a fost faptul ca atmosfera de ireal incepe chiar de la marginea orasului-gazda, Orlando. Mickey Mouse, Darth Vader, dinozauri si zine te intimpina la intrarea in oras pe afise, prin figurine de plastic sau cauciuc din fata magazinelor sau restaurantelor, semne de circulatie: aproape fiecare metru patrat al orasului te imbie catre destinatia pe care, daca nu credeai ca o ai cind ai intrat in oras, cu siguranta o vei avea odata intrat. Bilete cu reducere, “ultima saptamina” a vreunui spectacol, anul aniversar (nu conteaza ce se aniverseaza: construirea unuia dintre parcuri, ziua lui Disney, ziua lui Lucas, cometa Hailey). Mai mult, orasul e impinzit de versiuni miniaturale ale parcului, fiindca prosperitatea Floridei intregi depinde de turistii care sint dispusi sa plateasca mai mult pentru o masa la restaurantul Planet Hollywood, unde pot sa admire costumul purtat in Terminator de catre Schwarzenegger sau una din machetele extraterestrului cu care s-a luptat Sigourney Weaver in Alien. Sau de vinatorii de istorie “autentica” ce scot cartea de credit din buzunar pentru privilegiul de a se plimba printr-o mini-rezervatie de indieni americani unde pot sa traga din pipa pacii intr-un cort enorm alaturi de indieni de plastic in marime naturala. Sau de obositii care vor sa doarma in casute cochete cu Donald Duck si Alba-ca-zapada veghindu-le somnul de pe peretii camerei, facindu-l chiar si pe cel mai obosit birocrat sa se simta din nou copil. Fiindca a doua zi copilul din birocrat va avea de alergat, cu o harta in mina (si probabil incercind sa nu-si piarda proprii copii), de la un capat la altul al unuia din cele patru imense parcuri de distractie ale Disney World-ului: pentru fiecare din ele iti trebuie o zi intreaga si tot nu vei putea vedea tot ce e de vazut si nu vei reusi sa incerci toate senzatiile tari care iti sint la dispozitie.

      

            Si ce se afla in aceste parcuri? Trenulete care te plimba, in sunetul cintecelor despre diversitatea globului pamintesc, printre papusi mecanice, sau care te duc dintr-un capat la altul al corpului uman fiindca si stiinta poate sa-ti ofere o mare experienta de neuitat; un riu pe care te poti aventura intr-o barca de cauciuc si care iti va oferi cite o doza de surpriza cind vei trece pe sub jeturi de apa; atmosfera de carnaval in care mascotele iesite parca din desene animate iti vor face cu mina si se vor poza, amabil, cu tine; cozi lungi la cele mai populare roller coaster-uri; vata de zahar in toate culorile; focuri de artificii la lasarea serii; castelul roz al printului itindu-se de pe undeva, oriunde te afli in parc; spectacole in aer liber si spectacole de interior, in care vei da mina cu extraterestri prin miracole tehnologice; copaci enormi de plastic in care personaje de plastic (precum Robinson Crusoe) au impietrit improvizindu-si o casa; navete spatiale; turnul groazei; mini-tarisoare, cu turnul Eiffel la trei pasi de o pagoda chinezeasca si la cinci pasi de un magazin de pielarie marocan; parazi, mirosuri imbietoare, magazine pline de culori tipatoare si multe, multe papusi …

            Vei avea, la sfirsit, senzatia ca ai calatorit in jurul lumii si in jurul galaxiei si nu-ti va pasa ca ai buzunarele goale pentru ca, desi realitatea te supara cind costa prea mult, iesirea din realitate e mult mai pretioasa si iti vei spune ca a meritat. Te vei intoarce acasa si iti vei pune in rama poza cu tine, copiii si Mickey Mouse. O vei lua la serviciu si o vei pune pe birou, pentru ca altii sa iti poata invidia vacanta de neuitat, desi vei continua sa sustii in fata colegilor ca ai facut sacrificiul financiar doar pentru ca te-au batut copiii la cap, fiindca tu, personal, esti perfect adaptat la realitate.

Pentru cititorii inraiti care trec prin Cracovia

Cine trece prin Cracovia in mod clar nu va rata o vizita prin Kasiemierz, vechiul cartier evreiesc care de cativa ani incoace a devenit unul dintre locurile cele mai la moda din vechea capitala a Poloniei.  Iubitorii de carte nu trebuie sa rateze o vizita la una dintre cele mai vechi librarii din Cracovia, unde inca se mai pastreaza ceva din parfumul vremurilor de alta data cand domnii si doamnele ieseau duminica la promenada. Cine stie peste ce comori ascunse veti da printre mormanele de carti. Inarmati-va cu rabdare. O vizita aici va va transforma in mod clar intr-un arheolog care sapa printre teancurile de carti care acopera in intregime podeaua.

Citeste si: Bisnitarii de cultura